Istoria Atelierului
Cornelia Moldoveanu are un talent aparte, fiind o adevarata artista ce a reusit sa creeze un stil ce o caracterizeaza si astazi si care transpune foarte bine emotiile in obiecte de arta.
In anul 1991 a fost infiintat Atelierul de creatie Moldoveanu, unde se produceau din zori si pana in seara CORPURI DE ILUMINAT din sticla modelata la cald si metal innobilat cu patina si foita metalica, dupa o tehnica originala “moldoveanu“.
Stilul Cupolelor Moldoveanu este si astazi inconfundabil datorita formei lor, creata in casuta sotilor Moldoveanu de la malul Marii Negre si inspirata de fascinantele meduze.
Timpul a trecut si Atelierul Moldoveanu a inceput sa fie recunoscut pentru DESIGNUL DE OBIECT – realizare de produse unicat din materiale precum metalul, sticla si lemnul. Pronind de la o simpla idee, Atelierul poate sa produca si sa dea viata unor OBIECTE UNICAT, personalizate in functie de dorintele fiecarui client.
Noua ani mai tarziu, odata cu primirea unei provocari de amenajare a unei case, s-a deschis un nou drum pentru atelier, cel al AMENAJARILOR INTERIOARE. Iar pe masura ce a trecut timpul, Petru, un copil crescut inconjurat de arta, a calcat imediat pe urmele parintilor. Acest lucru a insemnat o noua directie pentru Atelier si o activitate mai complexa ce include acum si PROIECTARE DE ARHITECTURA sau PROIECTARE 3D.
Intre timp, Petru Moldoveanu s-a casatorit cu Adriana, cei doi formand acum echipa de arhitecti din spatele Atelierului Moldoveanu. Plini de pasiune, talent, dar tinand cont intotdeauna de ceea ce isi doreste omul care le calca pragul atelierului dintr-o veche casa boiereasca a Bucurestiului, tanarul cuplu a continuat sa isi mareasca echipa si atelierul. Au deschis o FABRICA DE LITERE, unde se realizeaza design si productie de litere volumetrice luminoase, s-au specializat in realizare de BALUSTRADE si SCARI si si-au marit portofoliul de servicii pana la realizarea de PORTI si GARDURI personalizate.